Înapoi

Profilurile financiare ale copiilor. Unde se încadrează micuţul tău?

Micuţul tău s-ar putea încadra perfect într-unul dintre modele, dar ar putea, la fel de bine, să aibă caracteristici din mai multe profiluri.

Îţi prezentăm, în continuare, şase tipuri de comportament de bază, în care se pot regăsi copiii atunci când vine vorba despre bani şi despre gestionarea acestora. Tipologiile de mai jos reprezintă o adaptare a clasificării realizate în cartea „Financially Fit Kids”, de către Joline Godfrey, CEO şi iniţiator al abordării experienţiale în domeniul educaţiei financiare.

  1. Strângătorul

Acesta este un copil pentru care economisirea este unul dintre scopurile vieţii. Nu pierde nicio ocazie de a pune un bănuţ deoparte. Mai mult, dacă trebui să contribuie la achiziţionarea unei jucării pe care şi-o doreşte din tot sufletul, preferă să renunţe la aceasta decât să spargă puşculiţa.

Ce problemă ar putea apărea? Odată devenit adolescent, cel mic ar putea ajunge să fie obsedat de bani şi să aibă impresia că finanţele sunt valoroase prin ele însele şi nu datorită diverselor dorinţe şi nevoi care se pot satisface cu ajutorul acestora.

  1. Cheltuitorul

Acest model comportamental este opusul strângătorului. Este vorba despre acel copil care cum pune mâna pe o sumă cât de mică, se duce ţintă să-şi cumpere ceva, orice, fie chiar şi o bomboană. Pentru el

banii reprezintă o sursă de plăcere şi de gratificare.

Ce problemă ar putea apărea? Peste un timp, sumele pe care le va obţine vor creşte, iar tendinţa de a cheltui ar putea deveni de tip compulsiv. Aşa că prima consecinţă de nedorit ar putea fi datoriile de tot felul.

  1. Darnicul

Este acel copil de la care te poţi aştepta să plece de acasă cu două maşinuţe şi să se întoarcă fără vreuna. El consideră că totul trebuie împărţit, ba chiar crede că nu este vreo problemă dacă lui sau ei nu îi rămâne ceva.

Ce problemă ar putea apărea? Darnicul poate avea probleme atunci când vine vorba de economisire. Mai mult, acest tip de copil ar putea avea tendinţa să-i pună mereu pe ceilalţi pe primul loc.

  1. Cerşetorul

Acesta este copilul care are mereu câte o nevoie sau o dorinţă. De fiecare dată când ieşi cu el în oraş te roagă să îi cumperi câte ceva. Uneori plânge sau ajunge chiar să se tăvălescă prin magazin dacă refuzi să îi faci pe plac.

Ce problemă ar putea apărea? Adeseori, acest comportament este o consecinţă a tratamentului aplicat de părinţii care îl fac pe cel mic să se considere centrul universului.  Dacă nu va înţelege rapid că banii nu cresc în copaci, copilul poate ajunge să dezvolte advărate crize de isterie, iar odată adult – să dezvolte frustrări puternice vâzând că nu poate obţine tot ce doreşte.

  1. Întreprinzătorul

Este micuţul care caută, în permanenţă, căi de a-şi înmulţi bănuţii.  Are un puternic spirit antreprenorial şi vede în orice context potenţialul pentru a porni o mică afacere.

Ce problemă ar putea apărea? În general, întreprinzătorul este un model de dorit, de aceea ar trebui încurajat şi susţinut de către părinţi. În plus, familia ar trebui să-i ghideze celui mic paşii către un comportament de afaceri corect şi asumat.

  1. Indiferentul

Acest copil pur şi simplu nu arată niciun fel de interes pentru bani sau discuţiile despre finanţe. Ziua în care îşi poate ridica alocaţia este o zi ca oricare alta, faptul că bunicii îi oferă cu ocazia aniversării o sumă ca să-şi cumpere ce-şi doreşte este, mai degrabă, un motiv de tristeţe.

Ce problemă ar putea apărea? Dezinteresul celui mic s-ar putea întoarce, cu timpul, împotriva sa. Fiind nevoit să gestioneze probleme legate de bani, tănărul adult s-ar putea găsi în impas, sau ar putea lua decizii greşite.

Acum că ai trecut în revistă toate aceste tipologii, ai realizat unde se încadrează copilul tău şi ce probleme ar putea apărea în viitor?

ro_RORomână