Program de educaţie financiară
Banii sunt o resursă cu care copiii vor lucra întreaga viață, de aceea cu cât învață mai repede despre ei, ce sunt și cum îi pot gestiona eficient, cu atât mai bine.
DESPRE PROGRAMUL „KEN MONEY”
Cursul Ken Money este un program de educație financiară prin care copiii cu vârste între 7 – 12 ani descoperă lumea fascinantă a banilor: ce sunt, cum îi folosim, care sunt funcțiile principale ale banilor: economia, cheltuiala, investiția, donația (susținerea unei cauze caritabile).
Prin intermediul cursului Ken Money ne propunem să creștem responsabilitatea financiară și socială a copiilor. Scopul programului este de a-i ajuta pe copii să-și dezvolte capacitatea de a lua decizii înțelepte din perspectivă financiară și totodată să-și dezvolte autonomia și un viitor financiar sănătos.
OBIECTIVELE PROGRAMULUI “KEN MONEY”
La finalul acestui curs copiii vor şti:
- cât mai multe despre bani: ce sunt banii, cum îi câștigăm, la ce ii folosim
- care sunt funcțiile banilor: economia/ cheltuiala/ investiția/ donația;
- să gestioneze banii cât mai eficient, înțelegând că sunt o resursă limitată;
- diferența dintre nevoie şi dorință;
- să îşi stabilească obiective financiare și să dezvolte un plan de economisire;
- despre „bancă” şi produsele bancare;
- abilităţi şi instrumente:
- grila de criterii pentru a lua decizii;
- jurnalul banilor, pentru a înregistra venituri, cheltuieli, economisire (dobânda), donații;
- fixarea obiectivelor pe termen lung (analiza costului de oportunitate).
Programul KEN Money poate fi susținut la cerere de trainerii KEN Academy.
Înscrieri la:
luizaapostu@kenacademy.org
+40 742 225 406
carmen.iorgulescu@kenacademy.org
+40 723 600 341