KEN MONEY este un atelier de educație financiară dedicat atât copiilor cât și părinților.
Vor avea loc două ateliere ce se vor desfășura în paralel:
- Atelierul pentru copii este dedicat celor cu vârste între 7 – 11 ani
- Atelierul pentru părinți este dedicat tuturor celor cu copii între 0 – 18 ani!
Banii sunt o resursă cu care copiii vor lucra întreaga viață, de aceea cu cât învață mai repede despre ei, ce sunt și cum îi pot gestiona eficient, cu atât mai bine.
În plus, trăim într-o lume în care totul este într-o continuă și rapidă schimbare: tentațiile ne strigă din toate direcțiile, campaniile promoționale sunt omniprezente, cardurile de credit ne ademenesc, cumpărăturile sunt la un click distantă, dorința copilului de a avea ultimul model de “ceva” se face mereu auzită………… uffff!
Așadar, în acest atelier, copiii vor povesti și vor descoperi lumea fascinantă a banilor (ce sunt, cum îi câștigăm, cum îi folosim, cum îi organizăm).
Însă pentru ca procesul educațional este 20% informație și 80% comportament, un atelier cu părinții – despre cum sa abordeze subiectul bani cu cei mici, ni se pare esențial.
Tu, dragă părinte, ești primul “specialist” care îl familiarizează pe copil cu banii și importanța lor!
Scopul atelierelor este:
Pe copii să-i ajute să își dezvolte capacitatea de a lua decizii înțelepte din perspectivă financiară și un viitor financiar sănătos.
Subiectele abordtae vor fi:
- ce sunt banii, cum îi câștigăm, la ce ii folosim;
- care sunt funcțiile banilor: economia / cheltuială / investiția / donație;
- să gestioneze banii cât mai eficient, înțelegând că sunt o resursă limitată;
- diferența dintre nevoie și dorință;
- să își stabilească obiective financiare și să dezvolte un plan de economisire
Pe părinți să îi ajute cu răspunsuri la întrebările:
- Care este reprezentarea pe care copiii o au asupra banilor și ce le transmitem noi, părinții?
- Cum ne putem pregăti copiii să devină adulți responsabili financiar?
- Când să le vorbim copiilor despre bani și ce să le spunem, în funcție de vârstă?
- Care ar trebui să fie cuvintele cheie pe care să le folosim atunci când ne referim la bani în prezența lor?
- Cum ne (re)gândim noi înșine relația cu banii?
- Ce obiceiuri sănătoase putem hrăni în copii?
- Cum putem să-i încurajăm să economisească?
- Cum putem implica copiii în activitățile familiei pentru a înțelege modul în care banii se câștigă și se administrează?
- Care sunt cele mai mari greșeli pe care le putem face față de copii atunci când vine vorba de cheltuirea banilor?
Ce ne recomandă:
- experiența în educație financiară și antreprenorială pentru copii: 7 ani de cursuri și peste 3000 de copii instruiți – Facebook , Youtube, Website
- experiență în ateliere cu părinții: în cadrul Totul despre Mame, Avenor College
- media: prezență la Digi 24 (Digi Matinal), articole in: Adevarul, Psychologies, Totul despre Mame, Cariere, CSID
Cum organizăm atelierul:
CÂND: 23 NOIEMBRIE, între 10:00 și 11:30
LOCAȚIE: CartierHub, Strada Brașov nr. 25, București
- Taxa de participare pentru atelierul dedicat părinților:
- 65 lei / atelier / 90 minute / 1 adult
- Vino cu un prieten și taxa ta va fi de 55 lei
- Taxa de participare pentru atelierul dedicat copiilor:
- 55 lei / atelier / 90 minute / copil
- Pentru frați se acordă o reducere de 10%
- Speaker atelier pentru părinți: Carmen Iorgulescu – coordonator KEN Academy, trainer educatie financiara si antreprenoriala
- Trainer pentru copii: Alexandra Mircea – trainer educatie financiara si antreprenoriala
INSCRIERE: https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSeh0SnyjfDy0zVAD1sFjaYcwR2FwgWPs3jff3wu7LJJMij_bA/viewform?usp=sf_link
Rezervă-ți locul acum la: office@kenacademy.org / carmeniorgulescu@kenacademy.org sau prin telefon la 0723.600.341
Vă așteptăm cu drag!