Înapoi

KEN Academy lansează cursurile gratuite de educație antreprenorială pentru copii “Do It Yourself Education”

KEN Academy vine în întâmpinarea părinților și copiilor cu programul gratuit Do It Yourself Education, ce oferă întregii familii (copil și adult) o activitate utilă pentru viitor și, totodată, distractivă. DIY Education este un instrument de învățare pentru copii și părinți, ce poate fi folosit ca un punct de pornire în explorarea educației antreprenoriale.

Acest curs gratuit îi sprijină pe părinții care își doresc să facă activități plăcute și educative cu cei mici, însă care nu au timp din cauza că activitățile profesionale le acoperă mult timp și nu reușesc să caute resurse de sprijin adecvate în marea de informații.

În această perioadă în care #StamAcasa, KEN Academy oferă resursele complete pentru procesul de învățare.

“Beneficiile pe termen lung ale unui astfel de curs sunt mari: copilul se descoperă, capătă încredere în forțele lui, este mândru de ce a realizat.

Află că în interiorul său se află o multitudine de posibilităţi care merită să fie descoperite şi dezvoltate. Iar astfel de experiențe, la această categorie de vârstă, se fixează în fundația ființei lui și îl vor călăuzi în viață. 

Misiunea principală a cursurilor de educație antreprenorială este ca fiecare copil să înţeleagă că poate face ce îi face plăcere, că poate da viață unei idei, unui vis, că știe cum să acţioneze pentru a realiza acest lucru și că este capabil să fie independent financiar.”, spune Carmen Iorgulescu, Coordonator KEN Academy.

Procesul de învățare la copil nu se rezumă doar la citit sau vizionat un film educațional.

Este mult mai complex, iar experiența este cea care face diferența!

Iată o schema care surprinde mai bine stațiile principale prin care trebuie să treacă un copil, astfel încât să aibă loc învățarea.

Informația pe care o oferă KEN Academy este organizată în două categorii:

ABILITĂȚI ANTREPRENORIALE – Este vorba despre un set de abilități antreprenoriale cheie care îl vor ajuta pe copil în viață, în relațiile personale / școlare.

BUSINESS – În cazul în care copilul are înclinații antreprenoriale și visează să își facă o afacere sau măcar un mic stand de limonadă, aici va găsi pașii principali pe care trebuie să îi urmeze.

Programul DIY Education cuprinde:

  • o serie de resurse (filme / infografice) atent selectate, adecvate și utile pentru copii;
  • un set de întrebări concepute de trainerii KEN pentru etapa de reflecție, ce vor ajuta la aprofundarea într-o conversație cu copilul subiectul expus în fim / infografic;
  • Un exercițiu / o activitate pe care să o facă copilul, astfel încât să aibă și partea de practică;

CÂND APAR EPISOADELE?

În fiecare săptămână, pe site apare câte un episod nou din fiecare categorie, astfel încât educația să poată continua fără limită de timp. O săptămână este suficientă pentru a povesti despre subiectul ales și pentru a face provocarea săptămânii. Astfel:

  • Ziua de marți este dedicată Abilităților Antreprenoriale.
  • Ziua de vineri este alocată categoriei Business.

Primele episoade din programul Do It Yourself Education pot fi accesate aici.

ro_RORomână