Recrutăm Trainer
Recrutăm trainer dedicat și pasionat care să lucreze cu copiii cu vârste între 7 și 12 ani din KEN Academy. Te potrivești perfect în echipa noastră dacă îți place să înveți, să te documentezi, să te organizezi singur cu ușurință, dar să fii și spontan și creativ în același timp, responsabil și să savurezi orice interacțiune cu copiii.
Trebuie să îți dorești să îi ajuți pe cei mici să își dezvolte abilități de viață și de leadership și să îi pregătești pentru tot ce se întâmplă în societatea în continuă schimbare în care trăim. Îi vei ajuta să descopere că în interiorul lor există o multitudine de posibilități care merită să fie dezvoltate.
Jobul se va desfășura în intervalul 16:00-19:30, în timpul săptămânii, însă avem nevoie de tine și în weekend, pentru târgurile de vânzare ale copiilor.
De ce să vii in KEN?
KEN Academy este o echipă tânără, implicată în creșterea permanentă a programului. Povestea noastră a început în urmă cu șase ani, când lucram cu doar 16 copii. Acum sunt 150 de copii în programul permanent de eductaie antreprenorială, 300 de copii s-au bucurat deja de taberele KEN, iar educația financiară a ajuns la peste 2000 de copii!
Împreună, ne propunem ca fiecare copil să inţeleagă că este capabil să fie independent financiar, să ştie cum să acţioneze pentru a realiza acest lucru, să fie familiarizat cu modul de organizare şi gestionare a unei afaceri. In acest fel, fiecare elev este stimulat să ajungă să-şi descopere potenţialul maxim şi să depună eforturi pentru a-l atinge.
Prin intermediul programului KEN, copiii îşi construiesc propriile afaceri în cadrul unor evenimente de marketare (inclusiv de vânzare). Intră în contact direct cu piaţa, ajung să cunoască personal clienţii şi învaţă să lucreze în echipă.
Ce oferă programul KEN copiilor?
• o viziune strategică, de ansamblu a unei afaceri;
• instrumente consacrate: CANVAS, cei 4 P ai marketing-ului: produs, preţ, promovare, plasament; formulare de lucru pentru managementul strategic, operaţional, financiar, resurse umane;
• principii de business fundamentale;
• abilităţi de vânzare, de negociere, de prezentare;
• noţiuni financiare;
• interacţiunea cu piaţa ;
• încrederea în propriul potenţial şi vis.
Dacă îți place ce facem și vrei să te alături echipei KEN Academy, dă-ne de veste!
Trimite-ne o scrisoare (chiar și video) la adresa carmen.iorgulescu@kenacademy.org și spune-ne de ce ți-ar plăcea să fii coleg cu noi.
Găsești toate detaliile despre KEN Academy pe site și pe Facebook:
Etichetă:ken academy, trainer