KEN Online Entrepreneurial Mindset & Financial Education
Copiii de astăzi sunt liderii de mâine.
Fiecare copil are potențialul de a deveni liderul propriei vieți, de a depăși orice obstacol și de a atrage noi oportunități potrivite lui.
Lumea în care trăim e definită de rapiditate, de noutate și de inovație. De aceea, este atât de important să dezvoltăm în copii un set de abilități de viață și o structură de gândire (mindset) care să-i ajute să îmbrățișeze toate provocările lansate către ei.
În modulul KEN Online Entrepreneurial Mindset & Financial Education, ne dorim să-i ghidăm să își descopere propria valoare, să vadă în ei înșiși că sunt lideri dar și să își antreneze mușchiul lucrului în echipă care vine la pachet cu reziliența, negocierea și comunicarea eficientă.
Copiii învață și ce sunt banii și ce impact au în viața de zi cu zi, cum îi pot organiza și cum își pot construi un buget, ce înseamnă a economisi și care este importanța unui plan de economisire, ce este banca și cum se folosesc diverse carduri bancare.
Ei află și secretul din spatele etichetei de preț: de ce aceeași sticlă de apă se găsește, în locuri diferite la prețuri diferite?!
Ne dorim ca prin acest modul, copiii să-și dezvolte capacitatea de a lua decizii înțelepte din perspectivă financiară.
Educația financiară și abilitățile antreprenoriale sunt esențiale pentru dezvoltarea armonioasă a viitorului adult, dar ele încep acum, în copilărie.
- modulul conține 17 sesiuni live de câte 70 de minute, duminica, 10:00 – 11:15
- perioada de desfășurare: 6.12.2020 – 25.04.2021
- grupe cu 8 – 12 participanți
- categorii de vârstă: 9 – 12 ani
- predare interactivă și facilitată de un Smaranda Vlad, trainer KEN
- platforma de predare folosită este Zoom
- părinții vor primi informații despre modul, curricula, resurse de învățare pentru copil
- taxa de participare: 1275 lei.
- modulul va avea un invitat surpriză, un antreprenor care va împărtăși copiilor din propria experiență