Ce facem când emoțiile par de necontrolat?
Ne supărăm, țipăm, plângem, strigăm sau, la capătul opus, ne bucurăm, suntem entuziasmați și simțim parcă plutim. Emoțiile noastre fac parte din noi și apar în nenumărate contexte, unori în cantități moderate, uneori precum o furtună puternică.
Ce putem face să recunoaștem toate aceste emoții, să le acceptăm și gestionăm eficient și, poate mai important de atât, cum putem să îi ajutăm pe copii să învețe să-și autoregleze emoțiile și comportamentele?
Autoreglarea emoțională a devenit recunoscută pentru rolul său fundamental în promovarea bunăstării pe tot parcursul vieții, pentru influențele pozitive în ceea ce privește sănătatea fizică, emoțională, socială, dar și pentru beneficiile directe pe care le aduce asupra rezultatelor academice și profesionale. Această metodă poate fi definită ca fiind actul de gestionare a gândurilor și sentimentelor pentru a permite manifestarea unor comportamente și reacții echilibrate în fața provocărilor și situațiilor delicate.
Autoreglarea emoțională și comportamentală implică controlul sau, cel puțin, influența conștientă asupra propriilor trăiri interioare și acțiuni. Atunci când învățăm cum să ne gestionăm emoțiile, reușim să ne realiniem cu cele mai profunde valori ale noastre, să gestionăm echilibrat și potrivit provocările pe care le traversăm și să stabilim relații sănătoase cu cei din jur, dar și cu noi înșine.
Această superputere, esențială pentru secolul al XXI-lea, ajută oamenii să își canalizeze în mod voluntar atenția spre găsirea de soluții și să reflecteze asupra gândurilor și comportamentelor înainte de a acționa. Acest skill valoros nu se întâmplă peste noapte, fiind necesare o serie de contexte de pregătire în acest sens, răbdare și exercițiu. Cu toate acestea, în literatura de specialitate, cercetătorii vorbesc despre beneficiile directe pe care autoreglarea emoțională le aduce în viața noastră și îndeamnă ca, încă de timpuriu, cei mici să înțeleagă și să își formeze această competență.
Pe măsură ce copiii cresc, autoreglarea îi ajută:
> să atingă performanțe școlare – gestionarea eficientă a emoțiilor permite copiilor să se concentreze asupra performanței în timpul testelor și examenelor, în loc să fie afectați de stres, anxietate sau alte emoții puternice. De asemenea, copiii care se pot autoregla, au capacități mai bune de atenție și de rezolvare a problemelor, iar acest beneficiu se prelungește pe tot parcursul vieții.
> să își facă prieteni – copiii sunt mai deschiși și vorbăreți, împart lucrurile, acceptă perspective diferite și gestionează mai bine situațiile conflictuale.
> să devină mai independenți – pentru că autoreglarea îi oferă copilului capacitatea de a lua decizii adecvate în ceea ce privește comportamentul și de a învăța ce atitudini să adopte în situații noi cu mai puține îndrumări din partea adulților.
Dacă ne dorim ca cei mici să învețe cum să își găsească echilibrul și calmul chiar și în cele mai tensionate și delicate situații și de a reuși să își autoreglementeze comportamentele, este important ca noi, în calitate de părinți, profesori, traineri sau îndrumători să știm să recunoaștem propriile emoții, să oferim exemple de bune practici, să avem răbdare, să oferim sprijin, structură și consistență.
Este valoros să conturăm împreună cu cei mici un set de așteptări realiste, să identificăm care sunt nevoile lor și să acționăm în direcția împlinirii acelor nevoi de învățare. Să fim alături de ei în proces și să îi susținem, încurajăm și ajutăm să se simtă în siguranță, ascultați și înțeleși.
Deși este un subiect complex, pentru anumiți copii, neuroștiința poate fi absolut captivantă. Dacă cei mici înțeleg rolul creierului în procesul emoțional și comportamental și, deslușesc, prin conversații adaptate vârstei lor, care sunt mecanismele de funcționare, acest lucru ar putea aduce puțină claritate în înțelegerea emoțiilor puternice. O bună resursă în acest sens ar fi lucrarea lui Daniel J. Siegel intitulată „The Whole-Brain Child”.
Pentru a ne autoregla, trebuie să observăm, să monitorizăm și să recunoaștem diferite sentimente – și să le adaptăm în mod corespunzător pentru fiecare situație. Creierul nostru se reglează prin două părți ale sistemului nostru nervos.
Un sistem de urgență sau de răspuns rapid – „pedala de accelerație” (creierul emoțional). Sarcina sa principală este de a pregăti organismul de luptă sau de fugă. Și, un al doilea sistem, o parte a creierului care calmează sau amortizează – „frâna”. Acest sistem de calmare este reglementat de creierul cognitiv .
Atunci când aceste sisteme acționează în echilibru, corpul nostru funcționează corect și deținem controlul emoțional. Dar atunci când sistemele sunt în dezechilibru, trebuie să apelăm la tehnicile noastre de autoreglare pentru a le readuce într-o stare sănătoasă. Iată aici un set de strategii pe care cei mici le pot folosi oricând pentru a își gestiona emoțiile puternice și pentru a aduce în echilibru emoționalul și raționalul:
Autoreglarea este o abilitate care trebuie susținută la copii, deoarece este esențială pentru succesul și fericirea lor generală. Copiii care pot face față stresului, furiei, dezamăgirii și frustrării sunt mai capabili să se descurce bine la școală, cu prietenii și acasă. Cu cât copiii exersează mai mult să se autoreglementeze, cu atât le va fi mai ușor să facă față și să se adapteze la un viitor schimbător și un stil de viață dinamic.
Etichetă:autoreglarea, emotii