Au copiii nevoie de NLP?
Știm cu toții că această generație va schimba lumea în mod substanțial. Însă, este și responsabilitatea noastră, ca adulți, să le creăm oportunități de învățare potrivite, care să îi scoată din zona de confort și să îi ajute să își atingă potențialul.
Dacă ești un părinte interesat de educație, sau pur și simplu un părinte curios, ai auzit cu siguranță până acum de NLP, această nou subiect de ateliere pentru copii.
Ei bine, subiectul nu este chiar nou, existând o întreagă dezbatere în jurul acestui concept în ultimii zeci de ani, NLP devenind din ce în ce mai apreciat pentru efectele pe termen lung asupra gândirii umane.
Dar ce este totuși NLP? NLP este studiul felului în care funcționează omul, înțelegerea mecanismelor de gândire și folosirea în mod practic a acestora în viața de zi cu zi. Abrevierea NLP (programare neuro-lingvistica) este explicată în felul următor:
- N = neurologie: Cum funcționează mintea și cum gândim pentru a deveni exponențiali în mediul în care trăim
- L = lingvistică: Cum utilizăm limbajul pentru a ne dezvolta încrederea în sine și a inspira încredere, a gestiona stările noastre și ale celor din jur
- P = programare: Cum ordonăm acțiunile și gândurile noastre pentru a genera rezultate excepționale
Acum sunt sigură că sunt mult mai clare potențialele avantaje pe care le-ar putea avea pentru copilul tău participarea la un modul dedicat programării neuro-lingvistice. Dintre acestea, voi detalia 3 pe care le consider esențiale:
- Comunicarea eficientă. În ziua de astăzi, în care comunicarea este cheia pentru orice fel de progres, este important ca fiecare copil să știe care sunt componentele comunicării și de mesajele primite de la cei din jur. Este necesar ca fiecare copil să comunice într-un mod autentic ceea ce simte, ceea ce crede și ceea ce îl diferențiază de ceilalți.
- Cu toate că relațiile interumane s-au modificat fundamental în ultimul an de zile, empatia a rămas un centru esențial. Să fii capabil să înțelegi prin ce trece cel de lângă tine și să iei atitudine ca să îl ajuți este o caracteristică a unui copil echilibrat emoțional.
- Înțelegerea consecințelor. Ecologia este acțiunea prin care protejăm natura și răspundem nevoilor ei. În NLP, ecologia este acțiunea prin care ne protejăm pe noi înșine și luăm decizii bazându-ne pe consecințele pe care la are acea decizie asupra noastră sau asupra celor din jur.
Cursurile de NLP sunt susținute de experți calificați în urma unei formări practice și teoretice de lungă durată. Cu toate acestea, există câteva exerciții pe care le poți aplica încă de astăzi cu copilul tău pentru a-l ajuta să gândească mai clar și să comunice mai ușor cu cei din jur.
- Sunt momente în care nu știe ce decizie să ia? Sau ți se pare că ia decizii care nu îl ajută pe termen lung? Data viitoare, așezați-vă împreună la o discuție și plecați de la următoarele 2 întrebări cheie: Care sunt avantajele și dezavantajele pentru mine? și Care sunt avantajele și dezavantajele pentru cei din jurul meu? Dacă ajută, puteți nota toate răspunsurile pe hârtie și astfel vei ghida o decizie ”ecologică” pentru copilul tău.
- Are emoții înaintea unei prezentări de la școală? Ajută-l să integreze în prezentare elemente din toate sistemele senzoriale (auditiv, gustativ, vizual, olfactiv, kinestezic). În felul acesta, va capta atenția tuturor colegilor și va avea o prezentare memorabilă.
- Când face cunoștință cu cineva, ezită atunci când trebuie să se descrie? Ai impresia că nu se cunoaște pe sine suficient de bine? Creați împreună un poster cu desenul lui în mijloc și cu punctele tari și punctele slabe pe care le are în acest moment. Nu uita să repeți acest exercițiu peste câteva luni, vei fi uimit de cât de mult s-a schimbat!
În final, sper că te-am convins că NLP este un subiect foarte ofertant care va transforma pentru totdeauna modul în care copilul tău gândește și se poziționează față de ceilalți.
Te aștept la următorul modul NLP de la Ken Academy, mai multe detalii aici: https://kenacademy.org/ken-nlp-for-success/.
*Articol scris de Smaranda Vlad, trainer KEN Academy.
Etichetă:nlp, KEN NLP FOR SUCCESS, copii