Activități de zi cu zi pentru a preda copiilor educație financiară
În viața de adult, la un moment dat, cu toții am experimentat consecințele gestionării deficitare a banilor, poate atunci când am rămas în urmă cu plata chiriei pentru locuință sau pentru cardul de credit. Astfel de momente ne-au făcut să ne gândim mai mult la importanța educației financiare.
Cercetări realizate de profesori renumiți de la Universitatea Cambridge arată că multe dintre obiceiurile financiare încep să se formeze până la vârsta de 7 ani. Dacă obiceiurile bune nu sunt formate devreme, devine din ce în ce mai greu ca cei mici să învețe despre educația financiară și importanța banilor.
În rândurile de mai jos prezentăm câteva măsuri de bază despre educația financiară care pot fi incluse în activitățile zilnice ale copiilor:
Pot lucra pentru banii de buzunar
Indiferent de vârsta lor, una dintre cele mai importante lecții financiare pentru copii este aceea că banii sunt o resursă limitată. Așadar, trebuie să muncească pentru banii lor și atunci vor învăța să-i folosească cu mai multă atenție și responsabilitate.
Mulți părinți au obiceiul de a le oferi celor mici o alocație săptămânală, ceea ce în sine poate contribui la învățarea abilităților de bugetare. Chiar mai bine ar fi să îi determine să câștige acei bani făcând treburi prin casă. Stabilirea unei legături mentale între venit și efort personal este un lucru care le va aduce beneficii uriașe atunci când vor crește și vor deveni complet independenți.
Vorbește-le despre importanța de a contribui la cumpărăturile pentru casă
Aproape fiecare părinte știe cum este să își ducă copiii la magazin și să fie inundat de cereri pentru diverse jucării sau jocuri video. Poate că nu ar trebui să fie o surpriză. Copiii mai mici, în special, nu înțeleg încă faptul că există o sumă limitată de bani pe care o au părinții la dispoziție în fiecare lună pentru achiziții extra sau nu neapărat necesare.
O modalitate de a-i face să înțeleagă acest lucru este să li se spună să contribuie la aceste articole neesențiale. Dacă nu este ziua lor de naștere sau Crăciunul, li se poate menționa că trebuie să plătească jumătate din costul unui nou set Lego sau al unui lucru dorit. Cu siguranță copilul își va face o idee mai clară despre cât costă de fapt lucrurile. O să învețe că trebuie să economisească alocația pentru a face achiziții mai mari și că trebuie să stabilească priorități, la fel cum fac și părinții.
Învață-ieducație financiară prin jocuri
Cine a spus că a învăța despre finanțe trebuie să fie plictisitor? Chiar și jocurile de societate îi pot ajuta pe copii să învețe importanța economisirii.
Monopoly este un joc care le poate oferi câteva lecții destul de importante, deoarece participanții trebuie să aleagă ce proprietăți sau strategii de cumpărare vor aduce cele mai mari câștiguri și să măsoare riscul versus recompensa cu fiecare mișcare pe care o fac.
Deschide-le un cont bancar
Pușculița este un instrument de economisire util pentru copiii mai mici dar, când aceștia ajung la școala primară, părinții ar trebui să ia în considerare deschiderea unui cont pentru copii la o bancă reală. Este o modalitate bună de a le insufla importanța acumulării treptate a soldului lor și le oferă o introducere în industria bancară.
O abordare mai modernă este de a obține un card de debit pentru copii. Cei mici pot câștiga bani prin intermediul treburilor casnice sau unei alocații și apoi pot folosi cardurile pentru a face cumpărături online sau la un magazin. Curând vor realiza cât de repede se diminuează soldul contului lor atunci când exagerează. Ambele produse pun accentul pe transparență, oferind părinților posibilitatea de a controla unde își pot folosi copiii cardurile și trimițând notificări după fiecare achiziție.
Vorbește-le onest despre bani
Poate că cel mai important lucru pe care îl putem face pentru a stimula educația financiară a copilului nostru este să fim deschiși și sinceri în legătură cu finanțele familiei. Părinții se tem adesea că o sinceritate prea mare va duce doar la îngrijorare, mai ales dacă trec printr-o pierdere a locului de muncă sau prin alți factori de stres.
Realitatea este că, undeva pe parcurs, copiii se vor confrunta cu propriile greutăți. Ei vor fi nemăsurat de bine pregătiți să le gestioneze dacă vor ști cum să reacționeze. Asta nu înseamnă că trebuie să le împărtășim extrasul de cont, dar s-ar putea să fie util să le vorbim despre necesitatea de a respecta bugetul și de a renunța la anumite lucruri neesențiale în perioadele de criză. Copiii tind să fie mult mai perspicace decât credem noi. Dacă ne văd că luăm decizii prudente, atunci este probabil să imite aceste comportamente mai târziu în viață.
Când încep copiii să învețe obiceiurile financiare?
Mai devreme decât am putea crede. Cercetătorii David Whitebread și Sue Bingham de la Universitatea din Cambridge au descoperit prin studiile realizate că multe dintre obiceiurile lor în materie de bani sunt stabilite până la vârsta de 7 ani. Asta înseamnă că părinții trebuie să înceapă din timp să-i învețe concepte precum economisirea.
Bunele obiceiuri bănești nu se formează din senin – ele trebuie învățate, pas cu pas, și cu explicații pe înțeles. Dacă părinții încep de când copiii sunt încă mici, ei vor fi mai bine pregătiți pentru a-și gestiona finanțele la vârsta adultă, când miza este mult mai mare.
Copilul tău a început să învețe educație financiară?
Etichetă:bani, educatie financiara