Cognitive science și educația: de ce este esențial să înțelegem cum funcționează învățarea

Dacă profesorii nu înțeleg cum funcționează învățarea din perspectiva psihologiei și a neuroștiinței, atunci predarea riscă să devină un exercițiu de ghicit.

Cognitive science este un domeniu vast și interdisciplinar, care reunește cercetări din educație, psihologie și neuroștiință. În ultimele decenii, descoperirile din cognitive science au influențat profund practicile educaționale din școli și au devenit centrale în dezbaterile despre predare, învățare și eficiența educației.

Astăzi, nu mai vorbim doar despre ce predăm, ci mai ales despre cum învață creierul uman. Iar această schimbare de perspectivă are implicații majore pentru profesori, elevi și politicile educaționale.

Știința cognitivă câștigă o influență tot mai mare în educație, iar o multitudine de practici didactice existente sau în curs de dezvoltare sunt descrise în prezent ca fiind „informate” sau „inspirate” de cognitive science. Totuși, unii autori avertizează asupra riscului de supra-interpretare sau interpretare eronată a dovezilor din știința cognitivă atunci când sunt aplicate în educație, precum și asupra apariției „neuromiturilor”, în special în cazul produselor educaționale comerciale care pretind o fundamentare în neuroștiință.

Perspectivele oferite de știința cognitivă au potențialul de a înlocui, completa sau îmbogăți înțelegerile deja complexe și variate ale practicilor eficiente din clasă.

În interiorul școlilor, multe dintre tehnicile descrise în prezent ca fiind inspirate de cognitive science au fost, de fapt, utilizate și anterior, dar pe baza unei alte rațiuni, inclusiv unele care se bazau implicit pe principii cognitive. Așa cum s-a discutat în cadrul primei întâlniri a grupului consultativ al proiectului unele tehnici promovate astăzi drept „inspirate de cognitive science” au fost aplicate anterior mai degrabă din intuiție pedagogică, fără a fi explicit fundamentate pe știința cognitivă.

Multe dintre aceste practici rezonează cu înțelegeri consacrate ale pedagogiei eficiente, iar unele au fost utilizate de profesori și în trecut, fără nicio referire explicită la cognitive science. . Dincolo de identificarea unor practici noi sau îmbunătățite, știința cognitivă poate oferi și un cadru comun de înțelegere și un limbaj comun pentru practicile existente, ajutând la explicarea motivelor pentru care anumite metode de predare frecvent utilizate funcționează sau, dimpotrivă, nu dau rezultatele așteptate.

Există o îngrijorare tot mai mare, alimentată de rețelele sociale și de schimbările de politică educațională, că profesorii sunt încurajați – poate chiar obligați – să devină livratori standardizați de conținut, care urmează un script. Este o preocupare de înțeles. Presiunea pentru coerență la nivelul întregii școli, mai ales în instituții mari, duce adesea la șabloane rigide: planuri de lecție identice, întrebări prestabilite, chiar și limbaj „scris dinainte”.

Dar poate că nu este vorba despre o agendă impusă,  la nivel guvernamental, ci mai degrabă despre un răspuns al leadershipului local la complexitatea profundă a sistemelor școlare. Coerența are, până la urmă, un rol important, iar levii au nevoie de claritate, siguranță și așteptări comune atunci când trec dintr-o clasă în alta. Adevărata provocare este găsirea echilibrului dintre această coerență și autonomia profesională a profesorului.

Cum găsim echilibrul?

Există valoare în a avea un limbaj comun la nivelul clasei și al școlii:  rutine clare, semnale de comportament, strategii de adresare a întrebărilor. Există, în egală măsură, o valoare enormă în a le permite profesorilor să transmită conținutul prin propriul lor stil, cu personalitate, pasiune și prezență autentică – fără ca acest lucru să fie în detrimentul colegilor din clasa de alături.

Profesorii ar trebui să fie „profesori ai școlii”, care lucrează colectiv, nu „profesori ai propriei clase”, izolați.

Îngrijorarea mai mare ține de modul în care cognitive science este înțeleasă greșit sau utilizată superficial. Atunci când idei precum retrieval practice devin simple exerciții de bifat – aplicate la un moment fix, printr-un quiz online dat ca temă – sau când concepte precum memoria de lucru ori încărcarea cognitivă sunt invocate în discuții fără o înțelegere reală, profesia riscă să-și piardă direcția.

Cognitive science nu este un trend, ci este un instrument care merită celebrat, nu redus la proceduri rigide.

*Articol scris de Veronica Dunga, trainer KEN Academy