Parteneriatul autentic dintre familie și școală

În spatele fiecărui elev se află o familie. Iar în spatele fiecărui progres real în învățare se află, de cele mai multe ori, o relație solidă între școală și familie. Dincolo de formulare de înscriere, ședințe sau cataloage electronice, educația eficientă are nevoie de un ingredient esențial: colaborarea autentică între profesori și părinți.

De ce contează colaborarea?

Numeroase studii arată că implicarea familiei în educația copilului are efecte semnificative asupra rezultatelor școlare: elevii au absenteism mai scăzut, note mai bune, atitudini pozitive față de învățare și comportamente sociale mai bune.

Dar această implicare nu înseamnă doar să verifici temele sau să participi la ședințe. Este vorba despre dialog, încredere reciprocă și obiective comune între părinți și profesori.

5 principii pentru o colaborare școală–familie mai sănătoasă

1. Parteneriat, nu ierarhie

Școala nu este „autoritatea supremă” asupra copilului, iar familia nu este doar „părinte plătitor de taxe”. Ambele părți au cunoștințe valoroase: profesorii cunosc stiluri de învățare și strategii didactice, părinții cunosc emoțiile, interesele și nevoile copilului. Când se ascultă și se valorizează reciproc, copilul are cel mai mult de câștigat.

2. Comunicare clară, constantă și empatică

Colaborarea începe cu comunicarea. Mesajele școlii ar trebui să fie clare, accesibile, fără jargon și trimise prin canale ușor de accesat pentru părinți (email, SMS, platforme școlare, aplicații mobile).

Dar mai important decât „cum” comunicăm este tonul și intenția. Întrebările deschise („Ce observați acasă legat de acest comportament?”) și ascultarea activă creează spațiu pentru dialog real, nu pentru judecată.

3. Construirea relațiilor înainte de apariția problemelor

Adesea, primele interacțiuni dintre părinți și profesori apar abia când există o problemă. O relație începută cu o plângere e greu de reparat. Ideal ar fi ca profesorii să trimită mesaje pozitive la începutul anului, să invite la întâlniri informale sau să organizeze activități care implică familia. Un apel scurt pentru a spune: „Îmi place cum contribuie copilul dvs. la activitățile de grup” poate clădi încredere pe termen lung.

4. Implicare personalizată, nu standardizată

Nu toate familiile au timpul, limbajul sau contextul care să le permită o implicare „clasică” – cum ar fi participarea la ședințe sau voluntariatul la școală. Asta nu înseamnă că nu sunt interesate. Școlile ar trebui să ofere opțiuni variate și flexibile de implicare, inclusiv:

• întâlniri online,
• chestionare rapide,
• activități care pot fi făcute acasă,
• sesiuni de feedback anonime.

5. Focalizare comună pe bunăstarea copilului

Atât familia, cât și școala trebuie să-și amintească un lucru simplu: sunt de aceeași parte a baricadei. Scopul nu este perfecțiunea, ci susținerea unui copil în devenire. Discuțiile despre progres, emoții, provocări sau comportamente trebuie să aibă la bază această alianță.

Ce pot face școlile?

• Să creeze un climat primitor pentru toți părinții, indiferent de statutul lor social sau educațional.
• Să formeze profesori în comunicare empatică și colaborativă.
• Să includă vocea părinților în luarea deciziilor școlii (prin consilii, grupuri de consultare, chestionare).

Ce pot face părinții?

• Să întrebe, să se implice, să fie curioși.
• Să ofere feedback sincer și constructiv.
• Să susțină învățarea acasă prin rutine, sprijin emoțional și interes real.

Împreună pentru un copil mai bine susținut

Educația de calitate nu este rezultatul unui singur om sau unei instituții. Este o construcție comună. Când părinții și profesorii se privesc ca parteneri, în loc de părți separate, copilul crește cu încredere, susținere și echilibru.

Așa construim o educație cu adevărat incluzivă și durabilă: prin legături umane, nu doar prin reguli.

*Articol scris de Veronica Dunga, trainer KEN Academy