Superputerea copiilor: IMAGINAȚIA
Fiecare invenție pentru care suntem recunoscători astăzi, a fost cândva produsul imaginației cuiva. Încă de la cele mai fragede vârste, copiii folosesc imaginația în toate contextele, iar întreaga lor lume se transformă.
Lev Vygotsky, unul dintre cele mai renumite nume din domeniul pedagogiei, afirma faptul că imaginația este o „funcție psihologică superioară legată de emoție și de întreaga activitate intelectuală”.
El sublinia faptul că avem nevoie de imaginație zi de zi și că ne este necesară atât în geometrie, cât și în poezie. „Tot ceea ce necesită transformarea artistică a realității, tot ceea ce este legat de interpretare și de construirea a ceva nou, necesită participarea indispensabilă a imaginației”.
Imaginația joacă un rol în toată învățarea – la toți oamenii, în toate locurile.
Imaginația ajută la stimularea dezvoltării sociale, emoționale, creative, fizice, lingvistice și cognitive a copiilor – abilități cruciale pe care copiii le vor folosi la vârsta adultă.
Dezvoltarea socială și emoțională
Atunci când copiii se joacă, prefăcându-se și imaginând diferite contexte și roluri, punându-se în pielea unor personaje, ei dezvoltă empatie și înțelegere pentru ceilalți. De asemenea, stima de sine a copiilor crește, oferindu-le încrederea de a fi orice își doresc. Atunci când copiii se joacă împreună cu alții, lucrează la cooperare, negociere, colaborare și împărțirea responsabilităților. Jocul imaginar este o modalitate excelentă pentru copii de a-și testa limitele, de a învăța să își controleze impulsurile și de a experimenta interacțiunea socială.
Dezvoltare creativă
Poate că unul dintre cele mai evidente beneficii ale jocului imaginativ este o capacitate creativă sporită. Jocul imaginativ le oferă copiilor abilitățile de care au nevoie mai târziu în viață pentru rezolvarea creativă a problemelor și o apreciere pentru eforturile artistice. Dezvoltarea creativității poate, de asemenea, să îi introducă pe copii în diverse tipuri de artă și să îi ajute să vizualizeze personaje și situații din cărți și filme.
Dezvoltarea fizică
Multe tipuri de joacă creativă sunt oportunități excelente pentru copii de a fi activi și de a face mișcare. Jocul imaginativ poate oferi o mulțime de practică pentru abilitățile motorii atât grosiere, cât și fine, în special pentru copiii mai mici.
Dezvoltarea limbajului și a abilităților de comunicare
Implicarea în jocul imaginativ le permite copiilor să gândească situații pe care le văd în fiecare zi sau pe care și le imaginează din povești. Aceștia își pot personifica părinții, alte persoane pe care le văd sau personaje din filme. Copiii exersează abilitățile de ascultare și descoperă semnificația din spatele cuvintelor, consolidând legătura dintre cuvintele scrise și cele vorbite.
Gândire și rezolvarea problemelor
Tot felul de abilități creative de rezolvare a problemelor sunt aplicabile în timpul jocului imaginativ. Ar putea fi selectarea materialelor pentru a construi un fort sau crearea a ceva nou din materiale obișnuite de uz casnic. De asemenea, implică probleme care pot apărea în timpul jocului, cum ar fi faptul că doi copii doresc același rol sau că ceva nu merge bine în scenariul lor imaginar. Toate aceste exemple și multe altele sunt modalități prin care un copil își poate dezvolta abilitățile și competențele cognitive pe care le va folosi pe tot parcursul vieții.
La KEN Academy am înțeles importanța imaginației în viața noastră de zi cu zi și le prezentăm copiilor de ce antreprenorii trebuie să își antreneze abilitățile creative în nenumărate contexte. De asemenea, de-a lungul anului, la fiecare curs, copiii au oportunitatea de a își antrena această superputere prin multe exerciții interactive.
*Articol scris de Veronica Dunga, trainer KEN Academy.
Etichetă:imaginatie, copii