5 sentimente frecvente când copilul pleacă în tabără vara

Cum să recunoaștem și să gestionăm „mini-sindromul cuibului gol” la părinți

Vara aduce cu ea oportunități minunate pentru copii: joacă, aventură, descoperire. Pentru mulți părinți, însă, plecarea copilului într-o tabără sau într-o excursie mai lungă poate declanșa o stare emoțională neașteptată. Chiar și pentru câteva zile, casa pare mai goală, iar inima, un pic mai strânsă.

Deși nu vorbim aici despre „Empty Nest Syndrome” în forma sa clasică (care apare când copiii pleacă definitiv de acasă), aceste „repetiții” de vară pot activa sentimente foarte reale.

 Iată 5 dintre cele mai comune:

1. Mândrie și bucurie – dar și un nod în gât

Să-ți vezi copilul urcând singur în autocar, cu rucsacul în spate, e o imagine care te face mândru. E un pas mare spre autonomie!

Dar în același timp, simți un gol… nu mai ai cui să spui: „Să nu uiți pelerina!” sau „Îți pun pachetul aici.” E bucurie amestecată cu nostalgie.

Ce poți face:

Notează-ți aceste emoții – ele sunt semnul clar că ți-ai crescut copilul să fie independent. Felicită-te pentru asta!

2. Îngrijorare exagerată

„Oare o să mănânce suficient?”, „Oare o să doarmă bine?”, „Dacă i se face rău?”

Toate aceste întrebări se pot învârti în mintea unui părinte, chiar dacă știi că e pe mâini bune.

Ce poți face:

Alege să ai încredere – atât în copil, cât și în organizatori. Trimite-i un bilețel motivațional în bagaj și oferă-ți o activitate relaxantă cât e plecat.

3. Vinovăție

Te simți ciudat că îți place liniștea din casă? Că te-ai bucurat de o cafea în tihnă? E în regulă. A te bucura de spațiul tău nu înseamnă că îți iubești mai puțin copilul.

Ce poți face:

Transformă această perioadă într-un timp pentru tine: o carte, un film, o ieșire. Ai și tu nevoie de reîncărcare.

4. Dor și melancolie

Te trezești că te uiți la poze vechi sau îți amintești de prima zi de grădiniță. Dorul e real și poate apărea chiar și după câteva ore de la despărțire.

Ce poți face:

Scrie-i o scrisoare sau un mesaj de „bun venit acasă” pe care să i-l dai când se întoarce. Canalizează dorul în ceva cald și reconfortant.

A lăsa copilul să plece în tabără nu înseamnă doar a face bagaje. E un act de încredere, de desprindere treptată, de iubire matură.

Fiecare plecare e un pas spre independența ei/lui – dar și o lecție despre cine suntem noi în lipsa rolului de „părinte full-time”.

Când se întoarce, va fi cu un zâmbet mai mare, povești de spus și poate cu puțină mai multă încredere în sine.

Iar tu vei fi acolo – același sprijin, dar cu o inimă care a crescut și ea, puțin, în tăcere.

 

*Articol scris de Veronica Dunga, trainer KEN Academy