4 moduri practice prin care poți modela recunoștința pentru copii (și de ce acest lucru contează mai mult decât crezi)

Există multe cuvinte pe care le folosim pentru a descrie copiii noștri:
creativi, amuzanți, afectuoși, energici, curioși, încăpățânați, adorabili…

Dar „recunoscători”? Rareori acesta este primul cuvânt care ne vine în minte.

Și nu pentru că nu ne dorim să creștem copii recunoscători – îi învățăm de mici să spună „mulțumesc”, repetăm constant lecții despre politețe, bunătate, apreciere și totuși, recunoștința nu este ceva înnăscut; este o abilitate care se învață.

Și modul în care copiii o învață este prin modelare, nu prin predică.

Cea mai influentă voce în dezvoltarea recunoștinței unui copil este vocea adultului din viața lui — a părintelui, a profesorului, a adultului prezent zi de zi.

Iată patru moduri practice și realiste prin care poți modela recunoștința pentru copilul tău.

1. Vorbește cu voce tare despre lucrurile pentru care ești recunoscător

Chiar și atunci când nu par atenți, copiii aud. Și mai important: absorb.

Când spui cu voce tare „Sunt recunoscător pentru această dimineață liniștită” sau „Ce bine că suntem împreună la cină!”, copilul învață că recunoștința nu este un eveniment, ci o practică zilnică.

Exemple simple pe care le poți folosi:

• „Sunt atât de recunoscător pentru cafeaua asta caldă.”
• „Îți mulțumesc că ai strâns jucăriile fără să-ți amintesc eu să o faci.”
• „Astăzi sunt recunoscător că am avut timp de o plimbare.”
• „Mă bucur că suntem sănătoși.”

Cele mai mici „mulțumesc”-uri au cel mai mare impact. Copilul învață că aprecierea nu este rezervată doar momentelor speciale, ci există în lucrurile obișnuite.

2. Asigură-te că familia ta simte recunoștința pe care o ai pentru ei

Copiii învață să spună mulțumesc văzându-te pe tine făcând asta:

• „Mulțumesc că m-ai ajutat cu cumpărăturile.”
• „Apreciez că ai avut răbdare cât am vorbit la telefon.”
• „Mulțumesc că ai stat lângă mine cât lucram.”

Cu cât aud mai des un mulțumesc autentic, cu atât mai natural va deveni pentru ei să-l folosească.

Copiii prind recunoștința exact din gesturile mici, repetate.

3. Integrați în familie activități prin care ajutați pe alții

Recunoștința crește atunci când îți lărgești perspectiva.
Iar acest lucru se întâmplă firesc prin servirea altora.

Când copiii văd că familia lor oferă ajutor, empatia lor se dezvoltă, iar recunoștința devine o consecință naturală.
Nu trebuie să fie ceva complicat. Poate fi mic, simplu, și constant.

Exemple de activități accesibile:

• faceți împreună pachețele cu obiecte esențiale pe care să le oferiți persoanelor fără adăpost
• duceți un coș cu fructe sau o supă caldă unui vecin în vârstă
• strângeți gunoiul într-un parc
• returnați împreună cărucioarele în parcare
• pregătiți o pungă cu jucării sau haine de donat, iar copilul alege ce oferă

Nimic nu schimbă mai repede perspectiva unui copil decât să vadă — în mod concret — cum binele făcut altora aduce sens.

4. Folosește momentele naturale ale zilei pentru „check-in”-uri de recunoștință

În orice familie există momente firești de conectare: dimineața, drumul spre școală, masa, seara înainte de culcare. Folosește aceste momente pentru o întrebare simplă:

„Care este un lucru pentru care ești recunoscător azi?”

Câteva idei de aplicare:

• la micul dejun: fiecare spune un lucru mic de care se bucură
• în mașină: recunoștințe amuzante („Sunt recunoscător pentru șosetele mele pufoase”)
• la cină: toți membrii familiei spun un lucru din ziua lor
• seara: copilul alege una dintre cele trei „momente bune” ale zilei

Ce contează aici este ritmul.
Nu trebuie să fie profund sau complex — trebuie doar să fie constant.

Recunoștința se formează prin repetare, nu prin discursuri.

Recunoștința nu se predă, se modelează

Și asta e vestea bună.
Nu trebuie să ai toate răspunsurile, nici să fii un adult perfect pentru ca un copil să învețe recunoștința.

Tot ce trebuie este:

• să îți exprimi recunoștința cu voce tare
• să apreciezi oamenii din familia ta
• să serviți împreună
• să găsiți un moment mic în fiecare zi pentru a observa binele.

*Articol scris de Veronica Dunga, trainer KEN Academy